Toate contestaţiile şi sesizările privind alegerile parlamentare au fost respinse sâmbătă, în şedinţă, de Biroul Electoral Central, au precizat surse oficiale citate de News.ro.
La instituţie au fost depuse cinci sesizări, pentru anularea alegerilor parlamentare. Biroul Electoral Central a respins contestaţiile şi sesizările depuse privind alegerile parlamentare în şedinţa de sâmbătă.
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a încheiat, în şedinţa din data de 4 decembrie a.c., procesul-verbal privind cele şapte partide politice, organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electorale care întrunesc pragul electoral la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
Astfel, acestea sunt Partidul Social Democrat, Alianţa pentru Unirea Românilor; Partidul Naţional Liberal; Uniunea Salvaţi România; Partidul S.O.S. România; Partidul Oamenilor Tineri; Uniunea Democrată Maghiară din România.