Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a infirmat categoric, aseară, informațiile apărute în spațiul public conform cărora România ar fi primit invitație la reuniunea de la Paris, organizată de președintele Emmanuel Macron, și nu i-ar fi dat curs.
„Categoric pot să infirm faptul că s-ar fi primit o invitație. De altfel, zi și noapte lucrăm pentru a deschide o serie de canale de comunicare. Veți vedea, în zilele și chiar orele următoare, o serie de evoluții din punctul de vedere al poziționării României, al generării unui anume tip de solidaritate europeană și transatlantică, pentru că ambele sunt în interesul securității țării noastre“, a precizat Cristian Diaconescu, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
Potrivit acestuia, se lucrează în prezent pentru a „avea consultările necesare, în ideea că o Europă unită și o relație transatlantică ne sunt de folos“, potrivit Agerpres.
Consilierul prezidențial a confirmat în schimb că, în cursul zilei de marți, va avea loc o discuție în COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți ai Guvernelor din statele membre ale Uniunii Europene – n.r.). Ambasadorul Iulia Matei „are mandat în ceea ce privește continuarea demersurilor și poziționarea României“.
„Da, pot să vă confirm demersurile și în egală măsura faptul că, în legătură cu concluziile reuniunii de la Paris, mâine va fi o discuție în COREPER, în reuniunea ambasadorilor din Uniunea Europeană și, evident, reprezentantul nostru, doamna Iulia Matei, are mandat în ceea ce privește continuarea demersurilor și poziționarea României“, a declarat Cristian Diaconescu.
Citește și: (VIDEO) 18 persoane, rănite după ce un avion Delta Air Lines s-a răsturnat la aterizare