Le Figaro transmite că președintele francez, Emmanuel Macron, a anunțat că va organiza miercuri o nouă reuniune „cu mai multe state europene și din afara Europei” pe tema Ucrainei. Ziarul francez a mai scris că Macron îl va primi miercuri pe Ilie Bolojan, președintele interimar al României.
Reuniunea de miercuri are scopul de a se fi adresat tuturor celor 27 de state membre UE până la sfârșitul săptămânii, a declarat Macron într-un interviu acordat mai multor cotidiene regionale, printre care Le Parisien, La Provence și Sud Ouest, conform G4Media.ro
Reamintim că prima astfel de întâlnire a președintelui francez cu lideri europeni a avut loc luni.
Președinția franceză a declarat ulterior, potrivit Le Figaro, că Emmanuel Macron îl va primi miercuri pe președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și că vor participa apoi împreună la o „reuniune informală prin videoconferință” cu alți lideri, a căror listă nu a fost încă dezvăluită.