Premierul desemnat Siegfried Mureșan ajunge marți, la ora 16:00, în Parlament, unde se va întâlni cu senatorii și deputații liberali și le va prezenta principalele linii ale programului de guvernare. În paralel, negocierile pentru obținerea sprijinului parlamentar continuă.
Mureșan vrea să discute și cu PSD
Siegfried Mureșan a anunțat că dorește să poarte discuții și cu reprezentanții PSD, deși social-democrații au transmis că nu vor susține Guvernul în forma actuală.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că este dispus să discute cu premierul desemnat dacă cele 10 propuneri adoptate de partid la Sinaia sunt luate în calcul în programul de guvernare. În caz contrar, PSD își menține decizia de a nu vota viitorul Cabinet, potrivit digi24.ro
Anterior, Biroul Permanent Național al PSD a decis să recomande parlamentarilor partidului să nu voteze un guvern condus de Siegfried Mureșan, hotărârea urmând să fie înaintată Consiliului Politic Național.
Programul de guvernare, prezentat partidelor parlamentare
Întâlnirea de marți cu parlamentarii liberali este programată la ora 16:00. Premierul desemnat urmează să prezinte principalele direcții ale programului de guvernare și să continue discuțiile pentru obținerea sprijinului necesar în Parlament.
În acest context, liderul UDMR, Kelemen Hunor, i-a transmis lui Mureșan că ar putea fi necesară retragerea candidaturii înaintea votului din Parlament dacă nu reușește să obțină sprijinul social-democraților.
La rândul său, Mureșan a făcut apel la formațiunile care au făcut parte din fosta coaliție, cerându-le să dea dovadă de responsabilitate și să contribuie la depășirea crizei politice.
Pentru învestirea Guvernului este necesară obținerea majorității voturilor parlamentarilor, respectiv cel puțin 233 de voturi.
În prezent, poziția PSD reprezintă unul dintre punctele importante ale negocierilor, social-democrații cerând includerea celor 10 propuneri adoptate la Sinaia în programul de guvernare.
Citește şi: Călin Georgescu și Ionel Rusen vor ajunge astăzi în fața judecătorilor

