-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Politica

Politica - Pagina 594

ȘTIRI GdS

Un bărbat a fost găsit împuşcat în judeţul Ilfov

Poliţiştii efectuează cercetări în cazul unei persoane găsite împuşcate în comuna 1 Decembrie din oraşul Măgurele.

Arabia Saudită le permite femeilor să călătorească independent

Femeile din Arabia Saudită pot călători în străinătate fără permisiunea unui tutore bărbat, spun decretele regale, informează BBC

Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană la sfârșitul lui octombrie

Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie, indiferent de situație, a declarat luni purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson.

Luna iulie 2019, cea mai caldă lună măsurată vreodată în lume

Luna iulie 2019, marcată de o caniculă excepțională în Europa, a fost cea mai caldă lună măsurată vreodată în lume, dar cu foarte puțin peste recordul din 2016, potrivit datelor serviciului european Copernicus privind schimbările climatice, scrie AFP.

Lider interlop deghizat în propria fiică, prins în timp ce încerca să evadeze

Liderul unei rețele de trafic de droguri din Brazilia s-a deghizat în propria sa fiică, în încercarea de a evada din închisoarea unde era încarcerat.

Firme din Start-Up Nation nefinanţate

Deputatul ALDE Andrei Gerea susţine, în contextul în care la rectificarea bugetară nu s-ar mai acorda bani celor 10.000 de firme prin programul Start-Up Nation, că ar fi o idee greşită, pentru că 1.400 de antreprenori ar rămâne pe dinafară, informează MEDIAFAX.

Klaus Iohannis a semnat demisia Ecaterinei Andronescu

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul prin care este revocată Ecaterina Andronescu din funcția de ministru al Educației Naționale. Iohannis a semnat și decretul prin care este desemnat interimar pe această funcție Valer-Daniel Breaz, ministrul culturii și identității naționale.

O minoră este de negăsit de mai bine de 48 de ore

Andreea Tunsu, de 15 ani, din Timişoara, este de negăsit de mai bine de 48 de ore. Fata a fost dată în consemn la frontieră.

Reacția lui Mihai Fifor în cazul fetei pline de sânge de la Galați

Ministrul de Interne Mihai Fifor a scris pe Facebook că a dispus măsuri ferme de verificare imediată a ceea ce s-a întâmplat, în cazul fetei pline de sânge de la Galați, care nu a fost ajutată de polițiști. „ Nu vom accepta ca astfel de situații să se repete vreodată”, a scris Mihai Fifor.

Tudorel Toader a fost internat de urgență la Spitalul de Neurochirurgie

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost internat de urgență în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Potrivit unor surse locale, Tudorel Toader a ajuns la spital după ce s-a simțit rău, transmite Mediafax.

SOCIAL MEDIA

105,100FaniÎmi place
3,160CititoriConectați-vă
713CititoriConectați-vă
35,700AbonațiAbonați-vă

Știri de ultima oră

ȘTIRI VIDEO GdS