-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi Ucraina„Coridoarele umanitare“ anunțate de Moscova duc doar spre Rusia și Belarus 

„Coridoarele umanitare“ anunțate de Moscova duc doar spre Rusia și Belarus 

Rusia a anunțat luni noi „coridoare umanitare” pentru a-i transporta pe ucrainenii prinși în capcana bombardamentelor sale, dar înspre Rusia însăși și spre aliatul său, Belarus. Măsura a fost respinsă imediat de Kiev și denunțată ca fiind o manevră imorală, transmite Reuters.

Anunțul a fost făcut după două zile de încercări eșuate de încetare a focului pentru a permite civililor să scape din orașul asediat Mariupol, unde sute de mii de oameni sunt blocați fără hrană și apă, sub bombardamente neîncetate și în imposibilitatea de a-și evacua răniții.

Noile „coridoare” vor fi deschise la ora 10.00, ora Moscovei

Noile „coridoare” vor fi deschise la ora 10.00, ora Moscovei (07.00 GMT), din capitala Kiev și din orașele estice Harkiv și Sumî, precum și din Mariupol, a precizat Ministerul rus al Apărării.

Potrivit hărților publicate de agenția de presă RIA, coridorul din Kiev ar urma să ducă spre Belarus, în timp ce civilii din Harkiv ar putea merge doar în Rusia.

De asemenea, Rusia ar urma să organizeze un transport aerian pentru a-i duce pe ucrainenii din Kiev în Rusia, a precizat ministerul rus. „Încercările părții ucrainene de a înșela Rusia și întreaga lume civilizată… sunt inutile de data aceasta”, a adăugat Moscova.

Ucraina a calificat mutarea drept „complet imorală”

Un purtător de cuvânt al președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a calificat mutarea drept „complet imorală” și a declarat că Rusia încearcă să „folosească suferința oamenilor pentru a crea o imagine pentru televiziuni”.

„Ei sunt cetățeni ai Ucrainei, ar trebui să aibă dreptul de a se evacua pe teritoriul Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru Reuters.

„Aceasta este una dintre problemele care cauzează ruperea coridoarelor umanitare. Ei par să fie de acord cu ele, dar ei vor să furnizeze ajutor umanitar pentru o imagine la televizor și vor ca aceste coridoare să ducă în direcția lor”, a adăugat acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS