-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaJerusalem Post: Putin i-a făcut o ofertă finală lui Zelenski și așteaptă decizia președintelui ucrainean

Jerusalem Post: Putin i-a făcut o ofertă finală lui Zelenski și așteaptă decizia președintelui ucrainean

Vladimir Putin i-a făcut lui Volodimir Zelenski o ofertă “finală” pentru încetarea războiului din Ucraina și așteaptă decizia președintelui ucrainean, care se află în impas, scrie Jerusalem Post.

Miercuri, la trei zile de la întâlnirea premierului israelian Naftali Bennett cu președintele rus Vladimir Putin au apărut primele detalii ale discuției pe care au purtat-o cei doi, la Moscova.

Propunerea a fost considerată drept una “dificilă”, dar nu “imposibilă”

Putin făcut o ofertă “finală” pentru oprirea crizei, pe care preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski o poate accepta sau o poate refuza. Propunerea a fost considerată drept una “dificilă”, dar nu “imposibilă”, afirmă surse citate de Jerusalem Post, care precizează că este vorba o ofertă mai proastă decât cea pe care ar fi primit-o Zelenski înaintea invaziei. Totuși, “diferenţele dintre părţi nu sunt atât de mari”, mai spun sursele citate.

Putin a ordonat oprirea avansării trupelor sale şi încetarea focului până când Zelenski va oferi un răspuns

Putin a ordonat oprirea avansării trupelor sale şi încetarea focului până când Zelenski va oferi un răspuns. În cazul în care Zelenski va respinge propunerea, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, crede că “ceea ce este mai rău urmează să se întâmple”. În această situaţie, Vladimir Putin va ordona trupelor să avanseze rapid şi încheie planul invaziei.

Zelenski este divizat. Pe de o parte, se bucură de o imensă popularitate şi a devenit un fel de Che Guevara. Pe de altă parte, ştie foarte bine care a fost sfârşitul revoluţionarului şi liderului de gherilă argentinian, scrie Jerusalem Post.

„Zelenski poate întări independenţa Ucrainei, dar ar trebui să plătească un preţ mare“

„Zelenski poate întări independenţa Ucrainei, dar ar trebui să plătească un preţ mare. Va trebui să cedeze regiunea Donbas, să recunoască oficial dizidenții proruși din Ucraina, să ofere garanţii că Ucraina nu va adera la NATO, să îşi reducă capacitățile militare şi să declare neutralitatea ţării. Dacă respinge propunerea, rezultatul ar putea fi teribil: mii, poate zeci de mii de ucraineni vor muri şi există o probabilitate mare ca Ucraina să îşi piardă independenţa”, mai scriu jurnaliștii israelieni.

Vizita premierului israelian la Moscova nu a avut rol de mediere între cele două părți

Vizita premierului israelian la Moscova nu a avut rol de mediere între cele două părți, mai scriu jurnaliștii de la Jerusalem Post, care precizează că, potrivit surselor, negocierile reale sunt între Ucraina şi Rusia şi sunt mult mai serioase decât transmite Occidentul. În realitate, ucrainenii ştiu exact care sunt cererile lui Vladimir Putin şi ştiu că trebuie să facă ia o decizie dramatică în următoarele zile.

„Nimeni nu va pune presiune pe ucraineni. Decizia îi aparține lui Zelenski. Un lucru este însă sigur: Putin este determinat, iar complicaţiile din ce în ce mai mari apărute după invazie nu îl vor opri. Dimpotrivă, nu poate da înapoi, deci, cu cât războiul devine mai dificil şi sunt mai multe victime, cu atât va fi presat să arate realizări reale”, mai transmite Jerusalem Post.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS