Autorităţile italiene au contabilizat sosirea până în prezent a 31.287 de persoane care au fugit din calea războiului din Ucraina, deşi deocamdată au fost prezentate doar 47 de solicitări de protecţie internaţională, informează vineri surse guvernamentale, citate de Agerpres.
Potrivit evenimentelor în curs, dintre persoanele din Ucraina ajunse la frontierele italiene, 15.830 sunt femei, 12.676 minori şi 2.781 de bărbaţi.
Potrivit titularei Internelor, Lucia Lamorgese, controalele de la frontiere s-au întărit pentru a-i ajuta pe refugiaţi, al căror număr ar putea ajunge până la 900.000, potrivit calculelor asociaţiilor italo-ucrainene.
Cel mai mare număr de intrări s-a înregistrat la frontiera dintre Italia şi Slovenia, unde au fost contabilizate 17.479 de persoane, în timp ce la celelalte frontiere au fost raportate 12.412 de intrări.
Principalele destinaţii sunt Roma, Milano, Bologna şi Napoli, unde refugiaţii sunt primiţi de cetăţeni ucraineni deja prezenţi în Italia, mai ales rude şi cunoscuţi, deşi există şi cazuri de persoane aflate în tranzit spre Spania, Franţa şi Portugalia.
Italia este ţara din Uniunea Europeană care concentrează cel mai mare număr de migranţi din Ucraina, aproape 236.000, mai mult de un sfert din totalul migranţilor şi dintre care 80% sunt femei, potrivit datelor Eurostat din 2020.
Peste 2,5 milioane de persoane au fugit din Ucraina, dintre care 116.000 sunt cetăţeni ai unor terţe ţări, de la lansarea invaziei ruse la 24 februarie, au anunţat vineri Naţiunile Unite.