Numărul refugiaţilor din Ucraina a ajuns la trei milioane, a comunicat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) printr-un purtător de cuvânt citat de AFP.
Bilanţul se referă doar la cei care au părăsit ţara după ce a fost invadată de forţele ruse, în 24 februarie, nu şi de cei care s-au strămutat în interiorul graniţelor, relatează Agerpres.
Din totalul respectiv, 1,4 milioane sunt copii, conform datelor UNICEF, iar 157.000 sunt cetăţeni ai altor ţări, a precizat purtătorul de cuvânt Paul Dillon.
Polonia a primit cei mai mulţi refugiaţi ucraineni
Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, Polonia a primit cei mai mulţi refugiaţi ucraineni – circa 1,79 milioane. Alte destinaţii spre care se îndreaptă cei care fug din calea războiului sunt Republica Moldova, România şi Ungaria, de unde mulţi trec ulterior în alte ţări.