-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaPreședintele Ucrainei, interviu pentru presa rusă

Președintele Ucrainei, interviu pentru presa rusă

Ucraina e dispusă să facă un compromis în privința regiunilor separatiste Donețk și Luhgansk, a anunţat președintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat jurnaliștitilor de la cinci publicații rusești.

Argumentul lui e că Rusia nu poate fi forțată să renunțe la aceste regiuni decât prin declanșarea celui de-al treilea război mondial. Neutralitatea Ucrainei și statutul non-nuclear pot fi negociate, a adăugat Zelenski.

Condiția pusă Moscovei e revenirea la situația existentă în urmă cu o lună. Interviul acordat de președintele Ucrainei ziariștilor ruși a fost postat pe internet, chiar dacă autoritatea de control a presei din Rusia a cerut să nu fie publicat și a anunțat că jurnaliștii care au participat sunt anchetați. Volodimir Zelenski se declară dezamăgit de faptul că mulți ruși îl susțin pe Vladimir Putin din comoditate

https://www.facebook.com/zelenskiy.official/videos/932065800754429

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a reacționat la încercarea Rusiei de a cenzura interviul său acordat unorjurnaliști ruși independenți, afirmând că Moscova este „speriată” de jurnaliștii „care pot spune adevărul”, arată CNN, potrivit Mediafax.

„Oameni puternici ai țării noastre puternice, astăzi este ziua în care sunt convins din nou și din nou cât de departe suntem de Federația Rusă”, a declarat Zelenski în ultimul său discurs video de duminică.

„Imaginați-vă, s-au speriat la Moscova din cauza interviului meu cu jurnaliștii ruși. Aceia dintre ei care pot spune adevărul”.

Președintele Ucrainei acuză autoritățile moscovite de cenzură

Organismul de supraveghere a mass-media din Moscova, Roskomnadzor, a emis duminică o declarație prin care avertizează instituțiile de presă rusești să nu retransmită sau să distribuie interviul.

Volodimir Zelenski se folosește de război pentru a interzice presa care nu este mereu de acord cu el

„(Ei) au distrus libertatea de exprimare în statul lor, (și) încearcă să distrugă statul vecin. Ei se prezintă ca fiind jucători globali. Și ei înșiși se tem de o conversație relativ scurtă cu mai mulți jurnaliști”, a declarat Zelensky.

„Ei bine, dacă există o astfel de reacție, atunci facem totul bine. Înseamnă că sunt nervoși”.

Interviul video postat integral pe canalul Telegram al lui Zelensky a cuprins întrebări din partea unora dintre cei mai proeminenți jurnaliști independenți din Rusia, inclusiv a scriitorului Mihail Zygar și a lui Tikhon Dzyadko, redactorul-șef al canalului TV Rain, închis recent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS