4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaBogdan Aurescu: Condamn ferm atrocităţile comise în Bucea şi în alte oraşe ucrainene

Bogdan Aurescu: Condamn ferm atrocităţile comise în Bucea şi în alte oraşe ucrainene

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a condamnat ferm atrocităţile comise de către Rusia în Bucea şi alte oraşe ucrainene şi a adăugat că România susţine pe deplin investigarea acestor fapte de către Curtea Penală Internaţională, scrie News.ro.

„Condamn ferm atrocităţile comise în Bucea şi în alte oraşe ucrainene, prin agresiunile Rusiei asupra Ucrainei. Toţi făptaşii unor astfel de crime internaţionale trebuie traşi la răspundere în justiţie. România susţine pe deplin investigarea acest fapte de către Curtea Penală Internaţională”, a scris Bogdan Aurescu, duminică pe Twitter. 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat, duminică, Rusia, că a comis genocid în Ucraina pentru a elimina o întreagă naţiune, informează cnn.com

Întrebat la CBS News dacă Rusia comite genocid în Ucraina, după apariţia imaginilor cu oamenii ucişi la Bucea, Zelenski a răspuns: „Da. Acesta este genocid”.

„Eliminarea unei întregi naţiuni şi a oamenilor. Noi suntem cetăţenii Ucrainei. Avem peste 100 de naţionalităţi. Este vorba de distrugerea şi exterminarea tuturor acestor naţionalităţi”, a adăugat preşedintele ucrainean.

De asemenea, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a acuzat, duminică, armata rusă că a comis „atrocităţi” în regiunea Kiev şi a anunţat că urmează mai multe sancţiuni împotriva Moscovei.

Lideri mondiali au condamnat, duminică, uciderea de către soldaţii ruşi a civililor neînarmaţi la Bucea şi în alte zone din regiunea Kiev, promiţând totodată că vor impune noi sancţiuni împotriva Rusiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS