4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaAnonymous a publicat numele și pozele călăilor ruși care ar fi comis masacrul de la Bucha

Anonymous a publicat numele și pozele călăilor ruși care ar fi comis masacrul de la Bucha

Gruparea Anonymous a publicat numele și pozele călăilor ruși care ar fi comis masacrul de la Bucha într-o postare pe Twitter. Hackerii demască imagini şi date despre cei care ”au torturat, violat şi ucis oameni în Bucha”, scrie Ziarul de Iași.

”Locotenent-colonelul Omurbekov Azatbek Asanbekovici, unitatea militară 51460, comandantul celei de-a 64-a brigăzi de puști motorizate (Habarovsk) este responsabil pentru masacrul din Bucea”, se arată în unul din mesajele postate de Anonymous.

”Locotenent-colonelul Omurbekov Azatbek Asanbekovici, unitatea militară 51460, comandantul celei de-a 64-a brigăzi de puști motorizate (Habarovsk) este responsabil pentru masacrul din Bucea”, se arată în unul din mesajele postate de Anonymous.
Kremlinul, prin vocea purtătorului de cuvânt, Dmitri Peskov, a neagat că armata rusă este implicată în uciderea civililor din Bucha.

Sute de cadavre ale civililor au fost găsite în urma retragerii armatei ruse din jurul Kievului. Multe dintre ele aveau urme de tortură, iar majoritatea au fost legați cu mâinile la spate înainte de fi executați.

Ucraina a acuzat duminică Rusia de „genocid”, afirmând că a descoperit cadavrele a 410 civili în regiunea Kiev recent eliberată de sub controlul forţelor ruse, în urma retragerii acestora.

Primarul din Bucha: „Nu vom ierta niciodată poporul rus!”

Primarul oraşului Bucea (Uraina), Anatoli Fedoruk, a declarat pentru CNN, luni dimineaţă, că ucrainenii nu vor ierta poporul rus pentru atrocităţile petrecute în localitate. ”Jumătate din oraş este distrus”, copii, mame şi bătrâni fiind victimele principale ale măcelului, potrivit oficialului ucrainean. ”Avem impresia că ocupanţii ruşi au primit undă verde de la Putin şi de la Şoigu, ministrul rus al Apărării, să transforme Ucraina într-un safari şi nu au reuşit să ia Kievul, aşa că şi-au exprimat frustrarea asupra oraşului Bucea”, a mai afirmat Fedoruk.

În oraşul Bucha, ce are de obicei o populaţie de aproximativ 500.000 de locuitori, au rămas în jur de 3.000 de oameni de când a început invazia rusă, potrivit primarului, care a decis şi el să rămână. Toţi au fost ”martori ai evenimentelor oribile”, a subliniat el.

Primarul Fedoruk a remarcat că mulţi copii şi adolescenţi au fost victime ale măcelului, în pofida faptului că nu reprezintă ”nicio ameninţare” pentru trupele ruse. ”Era imposibil să nu vezi că sunt copii, să nu vezi că o mamă cară un copil”, a spus el pentru CNN.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS