0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaPeste 7,1 milioane de ucraineni și-au părăsit casele de la începutul războiului

Peste 7,1 milioane de ucraineni și-au părăsit casele de la începutul războiului

Peste 7,1 milioane de ucraineni și-au părăsit casele de la începutul războiului, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

În urmă cu două săptămâni, agenţia ONU cu sediul la Geneva estima la circa 6,5 milioane numărul de persoane care au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, dar care au rămas între frontierele acestei ţări invadate de trupele ruse.

„Oamenii continuă să-şi părăsească locuinţele din cauza războiului, iar nevoile umanitare pe teren continuă să crească”, a declarat directorul OIM, Antonio Vitorino, citat de dpa, potrivit Agerpres.

Numărul celor care au plecat din Ucraina spre alte ţări de la începutul invaziei ruse este de 4,2 milioane

Potrivit sondajelor de opinie realizate de OIM, mai mult de o treime dintre gospodăriile strămutate erau fără venituri în ultima lună. Mai mult de jumătate dintre aceste gospodării aveau în grijă copii şi persoane în vârstă. Persoane cu boli cronice erau în 30% dintre gospodăriile strămutate.

Numărul de persoane care au plecat din Ucraina spre alte ţări de la începutul invaziei ruse este de 4,2 milioane, potrivit celor mai recente date ale Agenţiei pentru Refugiaţi a Naţiunilor Unite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS