6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaLukașenko cere ca Belarus să participe la negocierile dintre Rusia și Ucraina

Lukașenko cere ca Belarus să participe la negocierile dintre Rusia și Ucraina

Preşedintele Republicii Belarus, principalul aliat al Rusiei, a cerut joi ca ţara sa să participe la negocierile asupra „războiului din Ucraina”, utilizând termenul a cărui utilizare a fost interzisă de Moscova, informează AFP.

Rusia denumeşte ofensiva sa „operaţiune militară specială” şi a interzis, în special mass-media, să utilizeze termenii de „război” sau „invazie”, sub ameninţarea unor grele pedepse cu închisoarea.

Vizibil agasat că nu participă la negocierile în curs între Moscova şi Kiev, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, ce a permis utilizarea teritoriului ţării sale de către armata rusă, a declarat că trebuie să fie asociat acestui proces, conform Agerpres.

„Considerăm acesta un război care e chiar la uşa ţării noastre“

„Considerăm acesta un război care e chiar la uşa ţării noastre. Şi el (războiul) are efecte serioase asupra situaţiei din Belarus. De aceea, nu trebuie să existe acorduri pe la spatele Republicii Belarus”, a insistat Lukaşenko în timpul unei reuniuni a consiliului său de securitate.

Potrivit lui Lukaşenko, Moscova „înţelege” această poziţie, însă nu şi Occidentul, care nu întreţine aproape nicio relaţie cu Minskul, din cauza reprimării interne masive a opoziţiei şi a alianţei sale cu Rusia.

Ucraina nu doreşte Minskul la masa negocierilor

Ucraina nu doreşte Minskul la masa negocierilor, pentru că acesta a lăsat armata rusă să-şi lanseze ofensiva asupra Kievului de pe teritoriul belarus.

Moscova nu a spus niciodată că vrea să includă Minskul în negocieri, în timp ce Lukaşenko ţine să fie tratat pe picior de egalitate de Rusia, pendulând de peste două decenii între Occident şi Kremlin.

Potrivit lui Lukaşenko, „după război va veni timpul renaşterii şi reconstrucţiei”

Potrivit lui Lukaşenko, „după război va veni timpul renaşterii şi reconstrucţiei” şi, în opinia lui, Occidentul va lua atunci Ucrainei bogăţiile sale.

„Fericirea trebuie căutată printre ai tăi. O spun demult, cele trei popoare slave (ruşii, belaruşii şi ucrainenii) trebuie, având în vedere ceea ce se întâmplă în lume, să ia loc la masă şi să se înţeleagă. De la egal la egal”, a declarat Lukaşenko.

Împotriva Republicii Belarus au fost aplicate sancţiuni economice grele pentru rolul său în ofensiva rusă, sancţiuni care lovesc o economie deja ultra-dependentă de Rusia şi sufocată de precedentele valuri de represalii economice occidentale. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS