0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaPaisprezece ucraineni, între care o femeie însărcinată, eliberaţi după un nou schimb de prizonieri

Paisprezece ucraineni, între care o femeie însărcinată, eliberaţi după un nou schimb de prizonieri

Paisprezece ucraineni, între care şi o femeie însărcinată, au fost eliberaţi în urma unui nou schimb de prizonieri cu Rusia, a anunţat, sâmbătă, Kievul, fără a dezvălui, ca de fiecare dată, numărul rușilor care au fost predați Moscovei, scrie Le Figaro.

“Astăzi s-a făcut un nou schimb de prizonieri. 14 oameni de-ai noştri revin acasă, şapte militari şi şapte civili. Una dintre femeile militari este însărcinată în cinci luni”, a precizat vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, pe Telegram.

Într-un interviu acordat vineri BBC, Iryna Vereshchuk a acuzat Rusia că a „deportat ” un număr mare de civili peste graniță și că i-a folosit ca „ostatici”.

„Au luat toți acești ostatici – civili, femei, lucrători ai consiliului local, pentru a încerca să-i folosească”, a spus ea. „ Știm că acolo sunt peste o mie de ostatici, inclusiv aproape 500 de femei. Știm că sunt în închisori și în centre de arest preventiv din Kursk, în Bryansk, în Ryazan, în Rostov”, a mai declarat Vereșciuk.

Iryna Verechchuk a vorbit, de asemenea, despre dificultatea de a elibera femeile. „Acum refuzăm să organizăm un schimb fără femei de pe listă. Așa încercăm să ne salvăm femeile și civilii”, a precizat ea.

Mai multe schimburi de prizonieri au avut loc între Kiev și Moscova de când Rusia a lansat invazia sa din 24 februarie a Ucrainei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS