2.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaRusia: Atacul de la Odesa a vizat depozite de armament furnizat de SUA și aliați

Rusia: Atacul de la Odesa a vizat depozite de armament furnizat de SUA și aliați

Rusia a confirmat duminică atacaul de la aeroportul din Odesa, în sudul Ucrainei. Ministerul rus al apărării a susținut că atacul cu rachete de înaltă precizie a vizat distrugerea un hangar cu arme şi muiniţie pe care armata ucraineană le-ar fi primit de la SUA şi ţări europene. În urma atacului, pista a fost distrusă, anunaț sâmbătă seara Ucraina. Nu există însă victime.

„Rachete de înaltă precizie Onyx au distrus lângă Odesa pe un aerodrom militar un hangar cu arme şi muniţii primite din Statele Unite şi ţări europene, precum şi pista”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, potrivit Agerpres.

Pista aeroportului din Odesa a fost avariată şi făcută inutilizabilă

Comandamentul operaţional din sud al forţelor armate ucrainene a confirmat sâmbătă că pista aeroportului din Odesa a fost avariată şi făcută inutilizabilă ca urmare a atacului cu rachete ruseşti.

Konaşenkov a spus că rachete de înaltă precizie ale Forţelor aerospaţiale ruse au lovit şapte instalaţii militare în Ucraina, inclusiv patru zone unde sunt concentraţi soldaţi şi echipamente militare, precum şi trei depozite de rachete şi arme de artilerie şi de muniţie în regiunile Doneţk şi Harkiv.

Aviaţia operativ-tactică rusă a distrus două sisteme de rachete antiaeriene S-300 ucrainene în regiunea Zaporojie

Totodată, aviaţia operativ-tactică rusă a distrus două sisteme de rachete antiaeriene S-300 ucrainene în regiunea Zaporojie, unde forţele ruse au atacat şi două depozite de muniţie şi combustibil, precum şi 15 bastioane şi zone de grupare a soldaţilor şi echipamentelor ucrainene, potrivit acestuia.

În urma atacurilor, până la 140 de soldaţi ucraineni au fost ucişi şi 19 vehicule blindate ale forţelor armate ucrainene au fost eliminate, a mai spus Konaşenkov.

În cursul zilei, forţe de rachete şi artileria ruse au lovit 786 de zone de grupare a soldaţilor şi echipamentelor ucrainene, 24 de posturi de comandă şi trei depozite de rachete şi arme de artilerie şi muniţie în zona Gruşevaha în regiunea Harkov.

Sisteme ruseşti de apărare aeriană ar fi doborât şi două bombardiere Su-24M ale forţelor aeriene ucrainene în zona Petrovskoe din regiunea Harkov, potrivit Ministerului rus al Apărării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS