-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaDouă nave ruseşti din Marea Neagră, distruse de o dronă a armatei ucrainene

Două nave ruseşti din Marea Neagră, distruse de o dronă a armatei ucrainene

Două nave ruseşti de patrulare din clasa Raptor au fost distruse, luni dimineaţa, în apropiere de Insula Şerpilor în atacul unei drone ucrainene Bayraktar, potrivit comandantului Forţelor aeriene ucrainene, citat de Ministerul ucrainean al Apărării, informează News.ro.

”Două nave ruseşti de patrulare din clasa Raptor au fost distruse la primele ore ale acestei dimineţi (n.r. luni), lângă Insula Şerpilor (Zmiinyi). Bayraktar funcţionează! Împreună spre Victorie!”, a scris Ministerul ucrainean al Apărării pe contul de Twitter.

De asemenea, Ministerul ucrainean al Apărării a postat pe contul de Twitter un videoclip în care apare drona care a vizat una dintre navele de patrulare Raptor din apropierea insulei din Marea Neagră.

Bayraktar TB-2 este o dronă înarmată proiectată în Turcia, folosită de Forţele armate ucrainene în repetate rânduri în războiul declanşat de Rusia în Ucraina pentru a viza ţintele trupelor ruse.

Moscova încă nu a confirmat atacul şi nici nu a reacţionat la această declaraţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS