2.6 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaLugansk, Donețk, Herson și Zaporojie anunţă referendumuri pentru alipirea la Rusia 

Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie anunţă referendumuri pentru alipirea la Rusia 

Autoritățile separatiste din regiunile ocupate Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie au anunțat marți referendumuri de aderare la Rusia, dinspre Moscova venind imediat reacții pozitive.

Cele două așa-zise republici populare din Donbas și Hersonul ocupat au și anunțat perioada de desfășurare a votului – între 23 și 27 septembrie, în timp ce marionetele Rusiei din Zaporojie nu au precizat până acum vreo dată, potrivit HotNews.

Sincronizarea între autoritățile separatiste proruse din aceste regiuni ucrainene este evidentă, iar declarațiile de sprijin venite de la lideri ruși precum Dmitri Medvedev, Serghei Lavrov și Viaceslav Volodin, președintele Dumei de stat, nu sunt o surpriză.

Ucraina a reacționat spunând că amenințarea cu referendumuri este un „șantaj naiv”

Ucraina a reacționat spunând că amenințarea cu referendumuri este un „șantaj naiv” și un semn că Rusia este speriată. „Așa arată frica de înfrângere. Inamicul se teme și se reacționează primitiv. Ucraina va rezolva problema rusă. Amenințarea poate fi eliminată doar prin forță”, a declarat Andriy Yermak, șeful de cabinet al lui Zelenski.

Într-o postare pe rețelele de socializare adresată lui Vladimir Putin, Denis Pușilin, șeful autoproclamatei Republici Populare Donețk (DPR), a scris: „Vă cer, cât mai curând posibil, în cazul unei decizii pozitive la referendum – despre care nu avem nicio îndoială – să luați în considerare ca DPR să devină parte a Rusiei”.

Zona ocupată de Rusia a anunțat același interval pentru referendum ca și Lugansk și Donețk: 23-27 septembrie.

Liderul pus de ruși în Herson a afirmat că speră ca regiunea să devină „o parte a Rusiei“

Marți dimineață, într-o postare pe Telegram, Vladimir Saldo, liderul pus de ruși în Herson, a afirmat că speră ca regiunea să devină „o parte a Rusiei, un membru cu drepturi depline al unei țări unite”. Saldo nu a menționat în primă fază data referendumului.

Liderii separatiști din Donețk și Lugansk au anunțat și ei „referendumuri”

După câteva ore, liderii separatiști din Donețk și Lugansk au anunțat și ei „referendumuri”, ce vor începe în scurt timp, respectiv vineri, și vor ține până marțea viitoare.

Ulterior, un anunț similar a venit și din zona ocupată de Rusia din regiunea ucraineană Zaporojie. Aceasta ar putea organiza un referendum pentru aderarea la Rusia în zilele următoare, a spus un oficial local citat de Ria Novosti.

Oficialii din părțile din Ucraina controlate de forțele rusești, inclusiv cele două regiuni separatiste din Donbas susținute de Moscova – Donețk și Lugansk (DPR și LPR) – au intensificat în această săptămână, într-o mișcare coordonată, pregătirile pentru referendumurile de aderare la Rusia, despre care se discută de mult timp.

Marionetele Rusiei, ce conduc o zonă ocupată ce reprezintă circa 15% din teritoriul ucrainean (o suprafață de mărimea Ungariei sau a Portugaliei), par să acționeze simultan pentru a solicita referendumuri privind aderarea la Rusia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS