2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaAIEA a anunţat că nu au găsit niciun indiciu că Ucraina ar lucra la o „bombă murdară”

AIEA a anunţat că nu au găsit niciun indiciu că Ucraina ar lucra la o „bombă murdară”

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat joi că nu a găsit niciun indiciu de activitate nucleară nedeclarată în trei locuri din Ucraina pe care le-a inspectat la cererea Kievului ca răspuns la acuzaţiile Rusiei că se lucrează la o „bombă murdară”, informează Reuters, citată de Agerpres.

Moscova a acuzat în repetate rânduri, fără a prezenta dovezi, că Ucraina plănuieşte să folosească o astfel de bombă – un dispozitiv exploziv convenţional înfăşurat în material radioactiv destinat a fi diseminat sub formă de praf în momentul exploziei – susţinând că institute ucrainene conexe industriei nucleare au fost implicate în pregătiri. Guvernul Ucrainei neagă acuzaţia.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat concluzia AIEA, spunând într-o intervenţie video că „singurele lucruri murdare din regiunea noastră în acest moment sunt capetele celor din la Moscova care, din păcate, au preluat controlul asupra statului rus şi terorizează Ucraina şi întreaga lume”.

Unii oficiali ucraineni şi occidentali consideră că Moscova a adus această acuzaţie pentru a-şi crea o acoperire cu scopul de a detona propria „bombă murdară” şi a da vina pe Kiev.

Inspectorii au reuşit să desfăşoare toate activităţile pe care AIEA plănuise

„În ultimele zile, inspectorii au reuşit să desfăşoare toate activităţile pe care AIEA plănuise să le desfăşoare şi au primit acces neîngrădit” la obiectivele vizitate, a declarat într-un comunicat AIEA.

„Pe baza evaluării rezultatelor disponibile până în prezent şi a informaţiilor furnizate de Ucraina, agenţia nu a găsit niciun indiciu privind activităţi şi materiale nucleare nedeclarate în aceste locuri”.

Inspectorii au prelevat, de asemenea, mostre de mediu care vor fi trimise pentru analize de laborator, urmând ca AIEA să comunice rezultatele, se mai arată în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS