6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaUn an de generozitate și solidaritate pentru refugiați. Un an de război în Ucraina

Un an de generozitate și solidaritate pentru refugiați. Un an de război în Ucraina

  • 365 de zile de când familii întregi, răspândite în lumea toată, trăiesc drama separării
  • Peste 5.000 de persoane vulnerabile au beneficiat de AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI
  • Sprijin prin 21 de proiecte locale dedicate refugiaților în București și 12 județe

După 12 luni de război continuu în Ucraina, proiectul Ajutor pentru refugiați, lansat de Fundația Regală Margareta a României în urmă cu un an, a rămas un sprijin constant în viața refugiaților care au trecut granița spre România. Bebeluși de 2 luni până la vârtsnici de 76 ani, ajunși fie la centrele de primire de la frontieră, fie la București pentru tranzit sau ședere temporară, ori în alte comunități în căutarea unui adăpost, au primit ajutor.

Primele acțiuni umanitare au demarat la București, în urmă cu un an, alături de Casa Siqua, atunci când familii cu copii fugeau din calea războiului, trecând granițele spre România pentru a-și salva viețile. Primii sosiți au primit un ajutor concret și imediat: un adăpost peste noapte, mese calde, îndrumare, transport sau transferuri la autogară sau aeroport, până la sprijin emoțional și asistență în funcție de nevoile stringente. 

Proiect extins în toată țara

În doar câteva săptămâni, începând cu 22 martie 2022, proiectul de ajutor a fost extins în toată țara, pentru a oferi un sprijin de urgență refugiaților ajunși în centrele de primire de la frontieră sau în diverse comunități. Au fost susținute, astfel, intervențiile imediate la frontieră, precum și nevoile urgente ale refugiaților, în special copii, mame, vârstnici și persoane cu boli cronice sau vulnerabile. Prin donațiile și resursele mobilizate pentru refugiați, Fundația a consolidat o rețea de 21 de ONG-uri locale și astfel au fost ajutați peste 5.000 de refugiați, în București și 12 județe: Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Galați, Iași, Cluj, Maramureș, Tulcea, Satu Mare.

În ce a constat sprijinul

Sprijinul lor a constat în:

  • Găzduire și o masă caldă
  • Transport și transferuri
  • Alimente, îmbrăcăminte, produse medicale și igienico-sanitare
  • Asistență și activități educaționale pentru copii
  • Consiliere socială și îndrumare spre servicii de traduceri, juridice, etc
  • Asistență medicală și tratamente
  • Sprijin psihologic și alinare emoțională
  • Celebrarea sărbătorilor tradiționale

La primele bombardamente, Nadinka și-a luat fiica și au fugit de război din Brovary, de lângă Kiev, lăsându-l acasă pe tată. Au înfruntat foamea, frigul și incertitudinea timp de câteva zile și nopți, până la București. Aici au găsit prima cameră primitoare pe care au împărțit-o împreună cu o prietenă de călătorie, o masă caldă și oameni de încredere. Planul ei de a pleca spre Turcia, pentru a găsi un loc de muncă în turism, s-a schimbat încă din a doua zi, iar mama și fetița locuiesc și în prezent la Casa Siqua. Nadinka a organizat zilnic ședințe de yoga pentru mamele din hotel, iar între timp a primit un spațiu pentru a practica masaj medical. Vitana participă cu bucurie la ateliere de desen, excursii și activități dedicate copiilor și visează la clipa când tatăl ei le va fi din nou alături.

Departe de cei dragi, într-un mediu străin, cu suferința unor pierderi de neînlocuit, înfruntând temerile și nesiguranța zilei de mâine, acești oameni încă au nevoie de ajutorul nostru.

Proiectul Ajutor pentru refugiați, continuă

În 2023, proiectul de Ajutor pentru refugiați continuă în București și în țară, atât pentru cei care au rămas alături de noi încă de anul trecut, cât și pentru a întâmpina și acomoda noii refugiați ce fug din bătăia armelor – oameni care și-au pierdut casa, membrii familiei sau speranța pentru ziua de mâine. În prezent, la București, Fundația continuă sprijinirea refugiaților de la Casa Siqua, unitate hotelieră unde sunt cazate constant 60 de persoane, dintre care 20 sunt copii – cu o mobilitatea mare, unii pleacă, alții vin sau chiar revin. Fundația le oferă consiliere socială și asistență personalizată, organizează săptămânal vizite medicale, activități educative sau recreative, precum și petrecere lunară de aniversare a copiilor. La momentul actual sunt susținute prin granturi proiecte dedicate refugiaților desfășurate de 5 ONG-uri. Proiectul continuă și se adaptează în funcție de situația și nevoile refugiaților care ajung în România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS