7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaUcraina revine cu clarificări: Zelenski nu ar fi confirmat pierderea orașului Bahmut

Ucraina revine cu clarificări: Zelenski nu ar fi confirmat pierderea orașului Bahmut

Ucraina a declarat duminică că luptă în continuare pentru controlul oraşului Bahmut. Preşedintele Volodimir Zelenski a spus mai devreme că oraşul a rămas ”doar în inimile noastre”, relatează Reuters. Dar secretarul de presă al președintelui ucrainean a revenit cu clarificări.

Întrebat înainte de o întâlnire cu preşedintele american Joe Biden, în Japonia, dacă oraşul este încă în mâinile Ucrainei după ce ruşii au spus că l-au confiscat în întregime, Zelenski a spus reporterilor: ”Cred că nu”. El a adăugat: ”Pentru astăzi, Bahmut este doar în inimile noastre”.

Președintele a negat, de fapt, capturarea orașului Bahmut

Secretarul de presă al lui Zelenski a clarificat ulterior că liderul răspundea la o altă parte a întrebării. ”Întrebarea reporterului: Ruşii au spus că au luat Bahmutul”, a scris Sergii Nikiforov pe Facebook. ”Răspunsul preşedintelui: cred că nu”.

El a adăugat în ucraineană: ”În acest fel, preşedintele a negat capturarea lui Bahmut”.

Rusia a susţinut sâmbătă că a capturat complet oraşul distrus din estul Ucrainei, ceea ce, dacă este adevărat, ar marca sfârşitul celei mai lungi şi sângeroase bătălii din războiul de 15 luni.

”Este o tragedie”, a spus Zelenski. „Nu este nimic în acest loc”.

Atacul asupra oraşului în mare măsură distrus a fost condus de trupe din grupul de mercenari Wagner. Liderul lor, Evgheni Prigojin a declarat mai devreme în cursul zilei că trupele sale i-au împins în cele din urmă pe ucraineni din ultima zonă construită din interiorul oraşului.

Citește și O chitară spartă a lui Kurt Cobain, vândută pentru o sumă imensă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS