8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaNATO anunţă că sporeşte supravegherea în Marea Neagră

NATO anunţă că sporeşte supravegherea în Marea Neagră

NATO a declarat miercuri că intensifică supravegherea în regiunea Mării Negre. De asemenea, a condamnat ieşirea Rusiei din acordul care asigura trecerea în siguranţă a navelor care transportă cereale ucrainene, relatează Reuters.

„NATO şi aliaţii intensifică supravegherea şi recunoaşterea în regiunea Mării Negre. Inclusiv cu avioane de patrulare maritimă şi drone”, informează un comunicat al Alianţei Nord-Atlantice.

Anunţul a fost făcut după o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina. Organismul a fost înfiinţat la începutul acestei luni pentru a coordona cooperarea dintre alianţa militară occidentală şi Kiev.

„Aliaţii şi Ucraina au condamnat cu fermitate decizia Rusiei de a se retrage din acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră şi încercările sale deliberate de a opri exporturile agricole ale Ucrainei. De acestea depind sute de milioane de oameni din întreaga lume”, a declarat NATO într-un comunicat.

Acordul care a permis în ultimul an exportul în condiţii de siguranţă al grânelor ucrainene pe Marea Neagră a expirat la 17 iulie. Rusia a refuzat să-l mai prelungească.

Moscova a sugerat că ar lua în considerare reluarea acordului

Moscova a sugerat că ar lua în considerare reluarea acordului dacă îi vor fi îndeplinite cererile care vizează ameliorarea propriilor exporturilor de cereale şi îngrăşăminte.

Declaraţia Consiliului NATO-Ucraina critică un avertisment rusesc. Potrivit acestuia, unele zone din apele internaţionale ale Mării Negre sunt temporar nesigure pentru navigaţie. Rusia a declarat că navele care vin în porturile ucrainene de la Marea Neagră vor fi considerate ţinte militare. Ar putea fi posibil să transporte încărcături militare.

„Aliaţii subliniază că noua zonă vizată de avertizarea Rusiei în Marea Neagră, aflată în zona economică exclusivă a Bulgariei, generează noi riscuri în ceea ce priveşte o eventuală eroare de calcul şi escaladare. De asemenea, generează şi impedimente serioase pentru libertatea de navigaţie”, se arată în declaraţia NATO.

NATO a condamnat recentele atacuri ruseşti asupra oraşelor ucrainene Odesa, Mikolaiv

De asemenea, NATO a condamnat recentele atacuri ruseşti asupra oraşelor ucrainene Odesa, Mikolaiv şi a altor oraşe portuare. Inclusiv un atac cu dronă asupra unei instalaţii ucrainene de depozitare a cerealelor din oraşul portuar dunărean Reni, din apropiere de graniţa cu România.

„Rămânem pregătiţi să apărăm fiecare centimetru de teritoriu aliat de orice agresiune”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Aliaţii au salutat eforturile României, Bulgariei, Turciei, Uniunii Europene şi ale Naţiunilor Unite de a permite continuarea exportului de cereale ucrainene pe cale terestră şi maritimă. Aliaţii au precizat, de asemenea, că vor continua să ofere Ucrainei asistenţă militară, economică şi umanitară majoră.

Zelenski a salutat „сondamnarea clară şi fără echivoc” a Consiliului NATO-Ucraina pentru retragerea Rusiei din acordul privind cerealele

Volodimir Zelenski a salutat „сondamnarea clară şi fără echivoc” a Consiliului NATO-Ucraina pentru retragerea Rusiei din acordul privind cerealele. „Înfiinţat în urmă cu doar două săptămâni la Vilnius, Consiliul s-a dovedit deja a fi un mecanism eficient pentru consultări în caz de criză”, a postat Zelenski, în limba engleză, pe platforma socială X (Twitter). Ucraina, a scris el, „va continua să îşi îndeplinească obligaţiile de asigurare a securităţii alimentare globale… Rămânem uniţi cu Alianţa, în timp ce ne îndreptăm pe calea spre aderarea noastră la NATO”, a spus preşedintele ucrainean.

Consiliul NATO-Ucraina, înfiinţat la summitul Alianţei din această lună din Lituania, unde membrii au oferit Kievului muniţii şi arme, dar nu au putut lua în considerare aderarea cât timp Ucraina se află în război, a fost convocat la cererea Kievului, ca urmare a atacurilor repetate ale Rusiei asupra porturilor sale, Kievul cerând măsuri pentru asigurarea securităţii transportului maritim pe Marea Neagră. Consiulul s-a întrunit la nivel de ambasadori şi a fost prezidat de Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.

Citeşte şi: Șofer amenințat cu pistolul în trafic la Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS