5.1 C
Craiova
sâmbătă, 30 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaO bombă nouă folosită de Rusia în Ucraina, considerată „un iad”

O bombă nouă folosită de Rusia în Ucraina, considerată „un iad”

Rusia a început să folosească o puternică bombă aeriană care a decimat apărarea ucraineană şi a înclinat balanţa pe linia frontului. A făcut acest lucru transformând o armă de bază din epoca sovietică într-o bombă teleghidată, care poate provoca un crater de cincisprezece metri lăţime, relatează CNN, conform News.ro.

Bomba FAB-1500 este, în esenţă, o armă de 1,5 tone, din care aproape jumătate este compusă din explozibili puternici. Ea este lansată de sus, de pe avioane de vânătoare, de la o distanţă de 60-70 de kilometri, ceea ce este în afara razei de acţiune a multora dintre mecanismele ucrainene de apărare aeriană. FAB-1500 este un alt exemplu al modului în care Rusia îşi duce războiul în Ucraina, provocând distrugeri masive înainte de a încerca să cucerească un teritoriu, notează CNN.

Videoclipuri recente de pe liniile de luptă din regiunea Doneţk au ilustrat puterea imensă a acestor bombe, deoarece au lovit centrale termice, fabrici şi blocuri turn – locuri de unde ucrainenii îşi coordonează, în general, apărarea.

FAB-1500 este dirijată spre ţintă printr-un sistem de ghidare şi aripi detaşabile care îi permit să planeze spre ţintă. Joseph Trevithick, care a scris despre dezvoltarea bombei pentru TheWarZone, spune că acestea „oferă pentru multe dintre avioanele tactice ale Rusiei o nouă opţiune de lovitură, mult mai distructivă, care îi ajută, de asemenea, pe piloţi să stea mai departe de apărarea inamicului”.

„Nu toți băieții noștri pot rezista”

Un soldat din cadrul Brigăzii 46 Aeromobile din Ucraina aflat în oraşul Krasnohorivka din Doneţk, pe linia frontului, a declarat pentru CNN săptămâna trecută că anterior, ruşii bombardau doar cu artilerie. „Acum, orcii (ruşii) au ocupat oraşul mai agresiv şi au început să folosească mijloace ale forţelor aeriene, în special FAB-1500. De ce folosesc FAB-1500? Pentru că pagubele produse de acesta sunt foarte grave. Dacă supravieţuieşti, garantat vei avea o contuzie”, a explicat soldatul ucrainean. „Pune multă presiune asupra moralului soldaţilor.  Nu toţi băieţii noştri pot rezista. Deşi erau mai mult sau mai puţin obişnuiţi cu FAB-500 până acum, FAB-1500 este un iad”, a spus ucraineanul.

Utilizarea bombelor FAB a devenit un element esenţial în ofensiva rusă din regiunea Doneţk, în special pentru a pune la pământ apărarea ucraineană din Avdiivka şi din jurul acestui oraş, care a căzut în februarie.

„În ajunul şi în timpul bătăliei de la Avdiivka au fost lansate sute de bombe aeriene în câteva zile. Au fost folosite 250 de astfel de bombe în direcţia Avdiivka în doar 48 de ore”, a declarat pentru CNN Iuri Ihnat, purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene.

CITEȘTE ȘI: Activiștii cer autorităților să respingă reînnoirea licențelor miniere pentru Roșia Montană și Certej

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS