4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaRusia, acuzată că foloseşte atacuri cu gaze chimice aproape zilnic

Rusia, acuzată că foloseşte atacuri cu gaze chimice aproape zilnic

Rusia este acuzată că foloseşte în mod sistematic atacuri ilegale cu gaze chimice împotriva soldaţilor ucraineni. Trupele ucrainene au declarat pentru The Daily Telegraph că au fost supuse unor atacuri regulate efectuate cu drone de mici dimensiuni care lansează gaze lacrimogene şi alte substanţe chimice, relatează The Guardian, preluat de News.ro.

Folosirea acestor substanţe, cunoscute sub numele de CS, este interzisă pe timp de război, conform Convenţiei privind armele chimice.

Nu e prima dată când Rusia e acuzată de folosirea unor gaze chimice

Moscova a mai fost acuzată că a folosit arme chimice într-un atac cu drone asupra portului Mariupol în primele etape ale invaziei sale din februarie 2022.

Slava, un locotenent superior a cărui unitate este desfăşurată în apropiere de Lîman, în regiunea Doneţk, a declarat că unele unităţi ucrainene din zona sa au fost supuse „aproape zilnic” unor atacuri cu gaz.

O grenadă cu gaz CS a fost pusă la dispoziţia Telegraph pentru verificare de către Rebekah Maciorowski, un medic de luptă american care serveşte în armata ucraineană. Maciorowski este chemată în mod obişnuit să acorde ajutor medical soldaţilor ucraineni din cele trei brigăzi cu care lucrează în regiunea Doneţk după atacurile cu arme chimice, pe care le-a descris ca fiind „sistematice”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS