7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăRazboi UcrainaUcraina, acorduri de securitate cu Suedia, Islanda şi Norvegia

Ucraina, acorduri de securitate cu Suedia, Islanda şi Norvegia

„Doar împreună putem opri nebunia de la Moscova”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Ucraina a semnat, vineri, acorduri de securitate cu Islanda, Norvegia şi Suedia, relatează DPA, potrivit Agerpres.

„Acordul este un semnal puternic pentru Rusia că, practic, este inutil să continue războiul presupunând că ţările occidentale vor obosi”, a declarat premierul suedez Ulf Kristersson înainte de ceremonia de semnare de la Stockholm. Kristersson a descris susţinerea Ucrainei în lupta sa împotriva Rusiei ca fiind o „sarcină fundamentală, existenţială” pentru ţările din nordul Europei, a căror securitate este de asemenea ameninţată de acţiunile Rusiei. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky a mulţumit Suediei pentru asistenţa oferită. „Doar împreună putem opri nebunia de la Moscova”, a subliniat el.

Acordurile sunt valabile iniţial pentru 10 ani

Acordurile sunt valabile iniţial pentru 10 ani. Ucraina a semnat deja acorduri de securitate similare cu Danemarca şi Finlanda. Zelenski se află la Stockholm pentru cel de-al treilea summit Ucraina – Europa de Nord. Potrivit lui Kristersson, au fost planificate discuţii cu privire la furnizarea de apărare aeriană suplimentară, un summit pentru pace în Elveţia în iunie, precum şi ajutor pe calea de aderare a Ucrainei la alianţa militară NATO şi la Uniunea Europeană. Zelenski are, de asemenea, întâlniri separate cu şefii de guvern din Finlanda, Danemarca, Norvegia şi Islanda.

Citește şi: Cardurile de alimente, încărcate cu o nouă tranșă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS