Instanţele de judecată au prelungit mandatele de arestare emise pe numele a trei persoane acuzate de e trafic de droguri de risc și mare risc. Un alt inculat din acest dosar este judecat în stare de arest la domiciliu, iar alţi trei sub control judiciar. Potrivit procurorilor DIICOT, inculpaţii au vândut droguri către diverși consumatori din Mehedinți. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat 30 grame de cocaină și 100 grame de canabis.
Judecătoria Calafat a emis, ieri, mandate de arestare preventivă şi la domiciliu pe numele a doi craioveni acuzaţi de comiterea infracţiunii de contrabandă. Asta după ce, în cursul zilei de luni, oamenii legii au descoperit într-o autoutilitară, în comuna Moţăţei, 85.860 de pachete de țigari de contrabandă.
Judecătorii din Băileşti au dispus arestarea preventivă a unui minor de 16 ani, acuzat de comiterea mai multor infracţiuni de furt. Suspectul este acuzat şi că a furat două autoturisme pe care le-a condus în localitate.