Judecătoria Craiova a dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 34 de ani, din Slatina, acuzat de lipsire de libertate. Potrivit oamenilor legii, bărbatul a luat cu forţa o tânără de 19 ani de pe Centura de Nord a Craiovei şi a mers cu ea la Slatina. Poliţiştii au stabilit că a fost vorba de concubina bărbatului.
Polițiștii din Băilești au dispus, ieri, reținerea unui bărbat de 53 de ani, cercetat pentru lovire sau alte violențe. Potrivit oamenilor legii, bărbatul i-a aruncat pe față fostei concubine o substanță chimică. Se pare că este vorba de sodă caustică.
Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au hotărât, ieri, să condamne la 4 ani şi 7 luni închisoare un bărbat de 53 de ani, din Mărunţei, Olt. Bărbatul a fost acuzat că a condus fără permis şi a lovit intenţionat cu maşina o fată de 14 ani, care circula pe marginea şoselei, în Mărunţei. Ulterior, bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, dar şi recoltatea de probe de sânge. În februarie, acelaşi bărbat a fost condamnat la 8 ani de închisoare într-un dosar în care este acuzat că şi-a bătut concubina o noapte întreagă.
Polițiștii doljeni au dispus, luni, reținerea unui bărbat de 30 de ani, din Lipovu, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lovire și lipsire de libertate. Bărbatul este acuzat că și-a bătut concubina, după care a urcat-o cu forța într-un autoturism. Incidentul a avut loc luni, pe strada Madona Dudu din Craiova.