Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat la cinci ani de închisoare un cetăţean italian, acuzat că a fraudat APIA Dolj cu peste 2 milioane de lei cu ocazia derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi a fost atacată cu apel de inculpat. Acesta din urmă este judecat în alt dosar, în care este acuzat că a obţinut ilegal de la APIA alţi aproape 3,5 milioane de lei.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova au reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 20 de ani, din Craiova, acuzat de conducere fără permis. Tânărul, care s-a urcat la volan deşi are permisul suspendat, a fugit de poliţiştii care i-au făcut semn să tragă pe dreapta. A fost prins după ce s-a oprit cu maşina într-un şanţ.
Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat, ieri, un bărbat de 35 de ani, acuzat că a încercat să mituiască cu 500 de lei şi 50 de euro un poliţist din Dăbuleni. Inculpatul a primit o pedeapsă de un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru dare de mită. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un cetăţean bulgar de 39 de ani, condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc. În mai 2020, poliţiştii de frontieră de la Calafat au descoperit în tirul condus de bulgar aproximativ 50 kg de heroină.
Curtea de Apel Craiova a stabilit primul termen pentru judecarea apelului formulat de un craiovean de 31 de ani, acuzat de loviri cauzatoare de moarte. Anchetatorii au reţinut că, în decembrie 2019, inculpatul a bătut un bărbat de 41 de ani, din Grădinile, Olt. Victima a decedat după câteva zile, la un spital din București. La sfârşitul lunii aprilie, inculpatul a fost condamnat la şase ani şi sase luni de închisoare. În plus, a fost obligat să achite familie victimei daune morale în valoare totală de 800.000 de lei.
Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat la doi ani de închisoare un bărbat de 30 de ani, acuzat că a încercat să mituiască cu 2.200 de lei doi agenţi din cadrul Biroului Rutier Craiova. În schimbul banilor, şoferul ar fi încercat să scape de un dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. Hotărârea instenţei nu este definitivă şi a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.