Curtea de Apel Craiova a dispus, astăzi, încetarea procesului penal faţă de finanţaţorul echipei de fotbal U Craiova 1948, Adrian Mititelu, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale. Iniţial, în ianuarie, Tribunalul Dolj l-a condmanat la 5 ani de închisoare în acest dosar de evaziune fiscală. Ceilaţi opt inculpaţi din dosar au fost achitaţi. În schimb, instanţa a dispus ca inculpaţii să achite prejudiciul adus bugetului de stat.
Ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate au ridicat, astăzi, un craiovean suspectat de comiterea unor infracţiuni informatice şi şantaj. Potrivit anchetatorilor, craioveanul a obţinut date din sistemele informatice ale unor companii, după care a şantajat persoanele vătămate. Documentarea activității infracționale a fost făcută cu sprijinul Europol și FBI.
Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins contestaţia unui bărbat de 35 de ani, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Potrivit anchetatorilor, în maşina bărbatului, care conducea sub influența drogurilor, au fost descoperite două borcane pline cu canabis, dar şi peste 100.000 de lei. În urma hotărârii instanţei, inculpatul va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv.
Instanţele din Craiova au dispus prelungirea mandatelor de arestare emise pe numele a doi bărbaţi judecaţi pentru trafic de droguri de mare risc. Potrivit procurorilor DIICOT, cei doi inculpaţi au încercat să vândă, în Craiova, 250 grame de cocaină.
Ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate au făcut, ieri, mai multe percheziţii care au vizat membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de persoane şi proxenetism. Potrivit oamenilor legii, suspecţii au racolat mai multe tinere pe care le-au exploatat sexual în Craiova, Piteşti şi Timişoara, dar şi în Italia, Franţa sau Spania. De regulă, victimele erau recrutate prin metoda „loverboy” , susţin anchetatorii.
Judecătorii de la Tribunalul Dolj au prelungit mandatele de arestare emise pe numele a doi cetăţeni spanioli, judecaţi pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Potrivit anchetatorilor, inculpaţii au cultivat sute de plante de canabis într-un imobil din comuna doljeană Brădeşti.
Ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate au descins, marţi, la domiciliile unor persoane din Dolj şi Olt, suspectate de efectuarea de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive şi trafic de droguri. Potrivit procurorilor DIICOT, trei dintre suspecţi ar fi vândut etnobotanice în Caracal şi comunele din apropiere.
Procurorii DIICOT au dipus efectuarea a peste 50 de percheziţii în mai multe localităţi, printre care se numără Craiova, Caracal şi Drobeta Turnu Severin. Au fost vizaţi membrii unei grupări infracţionale specializate în traficul de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, unul dintre membrii grupări vindea cocaină într-un club din Caracl, Olt.