Samsung Galaxy Note10+ este declarat drept „telefonul cu cea mai bună cameră” din acest moment. Telefoanele producătorului chinez au fost atât de avansate faţă de concurenţă, încât singurele modele care le puteau depăşi erau generaţiile mai noi produse tot de Huawei.
Huawei ar vrea să lanseze, spre finalul anului 2019, un smartphone echipat cu un sistem de operare propriu, HongMeng. Acesta va fi în locul sistemului de operare Android al companiei Google, potrivit publicației Global Times.
Unele dintre cele mai mari companii din tehnologie din lume au cerut angajaţilor să nu mai vorbească despre tehnologie şi standarde tehnice cu omologii de la Huawei Technologies