Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat la 9 ani şi 8 luni de închisoare un bărbat de 32 de ani, din comuna Calopăr, Dolj, acuzat de trafic de persoane şi proxenetism. Potrivit anchetatorilor, inculpatul a exploatat sexual mai multe tinere în Italia, Germania, Belgia, Elveția, Austria și Finlanda. Bărbatul ar fi obţinut de pe urma victimelor între 1.000 și 2.000 de euro pe zi. Instanţa a mai dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 230.000 de lei, obţinută în urma comiterii infracţiunilor.