Grupările de criminalitate organizată care și-au adaptat rapid metodele ilegale de a câștiga sume uriașe profită de pandemia de coronavirus. Infractorii profită de cererea fără precedent de produse sanitare, de creșterea anxietății în rândul populației sau de presiunea pe sistemele de sănătate din întreaga lume. Europol avertizează într-un raport publicat vineri că fapte precum criminalitatea informatică, înșelăciunea sau traficul de echipamente de protecție sunt în creștere la nivelul UE.
Premierul britanic cere o revizuire a politicii privind condamnarea infractorilor periculoși. Noul plan prevede mii de polițiști în plus și puteri suplimentare pentru forțele de ordine.