Curtea de Apel Craiova a înregistrat, după cinci luni de la pronunţarea Tribunalului Dolj, contestaţiile formulate de o parte din cei 36 de inculpaţi acuzaţi de înșelarea unor societăți de asigurări. Printre infracțiunile reținute de anchetatori se mai numără constituirea unui grup infracțional, falsul în înscrisuri și în declarații, dar și uzul de fals. Alți doi inculpați sunt acuzați că ar fi încercat să șantajeze o expertă ca să modifice raportul de expertiză.
Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au condamnat, vineri, la aproape 10 ani de închisoare un executor judecătoresc. Acesta este acuzat de comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, delapidare și înşelăciune. Pedepasa cuprinde o alta mai veche, de 3 ani şi 2 luni de închisoare, primită de acelaşi inculpat într-un dosar de falsificare de monedă. Inculpatul a fost obligat să achite părţilor civile din dosar sumele totale de peste 930.000 euro şi 4,5 milioane de lei. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au dispus, vineri, arestarea preventivă a unui craiovean de 54 de ani, căutat de autorităţile din Italia pentru participare la un grup infracțional organizat și înșelăciune. Potrivit oamenilor legii, craioveanul, alături de alţi suspecţi, ar fi obținut în numele a peste 6.000 de persoane venituri pentru starea de urgență. Prejudiciul a fost calculat la aproape 15 milioane de euro.
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus reţinerea unui femei de 39 de ani, din Craiova, suspectată de înşelăciune şi uz de fals. Potrivit oamenilor legii, femeia ar fi făcut achiziții intracomunitare de legume si produse alimentare din Olanda și Franta, mărfuri pe care nu le-a achitat. Prejudiciul a fost calculat la aproximativ 112.000 de euro.
Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au dispus, ieri, menținerea arestului preventiv față de un executor judecătoresc, deferit justiţiei în februarie 2020. Inculpatul a fost încarcerat în decembrie 2019, în baza unui mandat de arestare în lipsă emis de Curtea de Apel Craiova. Este acuzat de comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, delapidare și înşelăciune. Pe 14 februarie, instanţa a amânat pronunţarea unei sentinţe în acest dosar pentru data de 14 martie.
Judecătorii din Filiaşi au condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare un craiovean de 21 de ani, acuzat de punerea în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune. Inculpatul este acuzat că a cumpărat un telefon mobil în valoare de 1.000 de euro cu bancnote falsificate. Ulterior, în urma percheziţiilor, oamenii legii au descoperit bancnote contrafăcute în valoare de 13.010 euro. Pedeapsa cuprinde o alta mai veche, de trei ani de închisoare, primită de inculpat într-un dosar de porografie infantilă.