Judecătorii de la Tribunalul Olt au dispus arestarea unui bărbat de 44 de ani, din Brastavățu, Olt, acuzat de tentativă la omor. Anchetatorii au stabilit că, pe 3 ianuarie, împreună cu doi bărbați, a lovit cu o rangă, dar și cu pumnii şi picioarele un bărbat de 39 de ani, din Scornicești. Scandalul a avut loc pe terasa unui bar din comuna Brastavățu.
Un bărbat de 30 de ani, din Brastavățu, Olt, acuzat că a condus fără permis un autoturism și a lovit un polițist care încercase să-l tragă pe dreapta, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare. Sentința a fost dată vineri, de judecătorii de a Curtea de Apel Craiova. Anchetatorii au mai stabilit că mașina condusă de inculpat nu avea RCA și ITP valabile, dar și că a fugit de polițiștii care i-au făcut semn să oprească.
Instanțele din Craiova au hotărât să plaseze în arest la domiciliu doi craioveni judecați pentru atacul armat din cartierul Rovine, din ianuarie 2019. Un alt inculpat din acest dosar rămâne în arest preventiv, iar alți trei sub control judiciar. Patru dintre inculpații din acest dosar sunt acuzaţi că, în ianuarie 2019, au atacat un bărbat cu săbiile şi bâtele, căruia i-au distrus maşina sub privirile mamei sale. Aceștia sunt acuzați de tentativă de omor, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.