Astrid Fodor a câştigat, astăzi, procesul cu Prefectura Sibiu, care a emis ordin de încetare a mandatului înainte de termen şi rămâne primar al oraşului.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Corabia au identificat două minore urmărite național. Acestea au declarat că nu au fost victimele niciunei infracțiuni.
Un polițist, instructor de box, a agresat două minore sexual pe care le antrena, se arată într-un comunicat de presă emis de către parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu susține Mediafax.
Patru persoane au fost rănite, astăzi, în Sibiu, la intrarea pe autostrada A1 spre Agnita, după ce şoferul unei maşini nu a acordat prioritate când a vrut să vireze. Acesta a lovit un autoturism care venea din sens opus şi care, în urma impactului, a fost proiectat într-un TIR.
Prefectul județului Sibiu, Adela Muntean, a anunțat miercuri, că a semnat documentul prin care se ia act de starea de incompatibilitate a primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor, act care reprezintă concret și încetarea mandatului edilului