Judecătorii de la Tribunalul Mehedinți au condamnat, în ultima zi a anului 2021, o fostă directoare a Direcției Județene pentru Sport și Tineret(DJST). Femeia, care a fost acuzată de procurorii DNA de abuz în serviciu și nerespectarea dispoziţiilor legii privind finanţele publice, a primit o pedeapsă de doi ani și nouă luni de închisoare cu suspendare. Hotărârea instanței nu este definitvă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au dat o sentinţă definitivă într-un dosar în care au fost deferiţi justiţiei patru craioveni acuzaţi că au fost implicaţi într-un conflict armat. Scandalul a avut loc în noaptea de 1 spre 2 iulie 2016, în Centrul Vechi al Craiovei. Pedepsele stabilite de instanţă au fost de un an şi nouă luni, respectiv doi ani de închisoare cu suspendare pentru trei dintre inculpaţi. Numai unul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi la plata unei amenzi penale de 2.400 de lei.
Magistraţii de la Judecătoria Craiova au condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare un craiovean de 53 de ani, trimis în judecată pentru comiterea a cinci infracţiuni la regimul rutier. Bărbatul a reuşit "performanţa" să fie depistat de două ori băut în numai câteva ore. În plus, bărbatul conducea cu permisul suspendat şi a refuzat să-i fie recoltate probe de sânge. Hotărârea instanţei nu a fost atacată cu apel de inculpat şi procurori.
Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au dispus achitarea unei funcţionare din cadrul SPCRPCIV Olt la data faptelor. Anchetatorii au susţinut că femeia a primit mită de la două persoane pentru înmatricularea autoturismelor fără a respecta programarea pe baza bonurilor de ordine. Iniţial, la Tribunalul Olt, inculpata a primit o pedeapsă de doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare.
Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au început judecarea apelului formulat de un bărbat de 50 de ani, condamnat la un an şi trei luni de închisoare pentru ultraj şi conducere cu permisul suspendat. Anchetatorii au reţuinut că inculpatul a plecat de pe loc cu un autoturism de teren şi a prin un poliţist jumătate în mașină și jumătate în exterior. Poliţistul a fost târât de mașină pe o distanță de circa 200 metri. Incidentul a avut loc în decembrie 2019, în comuna Bucinişu, Olt.