Poliţiştii doljeni au dispus reţinerea a doi tineri de 18 şi 30 de ani, din Băileşti, acuzaţi de tâlhărie calificată. Potrivit oamenilor legii, în cursul zilei de luni, suspecţii au tâlhărit un bărbat de 90 de ani, din Galicea Mare, care tocmai ce scosese din bancă suma de 25.000 de lei. După comiterea faptei, cei doi au abandonat victima pe un câmp din apropierea oraşului Băileşti.