Judecătoria Craiova a condamnat trei persoane, doi minori de 16 ani şi un tânăr de 18 ani, acuzaţi de tâlhărie calificată. Faţă de minori s-a dispus asistarea zilnică pe o perioadă de 6 luni, iar inculpatul major a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Potrivit oamenilor legii, pe 24 mai, cei trei au atacat un craiovean de 36 de ani şi i-au sustras telefonul mobil. Incidentul violent a avut loc pe bulevardul Decebal din Craiova, în jurul orei 15.30.