Fotbalistul de 19 ani, originar din Târgoviște, a declarat că a trecut peste isprava din ultimul meci cu Viitorul, atunci când a trimis în propria poartă și a gruparea alb-albastră a coborât pe locul 4.
Jucătorii Universităţii Craiova îşi vor relua de astăzi pregătirile. Alb-albaştrii se vor reuni la ora 17.00 la stadionul „Ion Oblemenco“ şi se vor deplasa apoi în cantonamentul din Lunca Jiului pentru prima şedinţă.
Accidentat la finalul play-off-ului Ligii I, mijlocaşul susţine că a luat decizia corectă solicitând să nu facă deplasarea cu prima reprezentativă în Norvegia şi Malta pentru că risca să nu evolueze la Campionatul European de tineret.
Departamentul de imagine al clubului Universitatea Craiova a avut o inițiativă de lăudat, în sensul că a intermediat un „dialog“ între suporteri și principalul finanțator, Mihai Rotaru. Acțiunea s-a datorat nemulțumirilor apărute în mediul on-line legate de numirea și continuitatea pe banca tehnică a lui Corneliu Papură, a raportului plecări / sosiri în materie de jucători, a bugetului și a conflictului continuu cu clubul din Liga a III-a ce folosește sigla și culorile grupării din Liga I.