0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieNokia a fost aleasă de NASA să implementeze o reţea 4G pe Lună

Nokia a fost aleasă de NASA să implementeze o reţea 4G pe Lună

Compania finlandeză Nokia a fost aleasă de NASA pentru a lucra la proiectul implementării pe Lună a unei reţele 4G, relatează CNN, citată de hotnews.

Pentru a-și atinge obiectivul, fixat pentru 2028, de a crea o bază lunară care să poată susține prezența umană, NASA a alocat 370 de milioane de dolari pentru transferul de tehnologie pe Lună, în proiect fiind implicate peste 12 companii.

De la 4G, la 5G

Proiectul include inovații privind centrale electrice, criogenie, robotică, metode de aselenizare în condiții de siguranță și tehnologie 4G. NASA spune că rețeaua ar putea oferi o îmbunătățire substanțială a comunicării față de actualele stații radio de pe Lună. La fel ca pe Pământ, tehnologia 4G va fi, la un moment dat, actualizată și se va trece la rețeaua 5G.

Compania Bell Labs deținută de finlandezii de la Nokia a primit 14,1 milioane de dolari pentru a participa la proiect.

NASA mai spune că Bell Labs își va folosi rețeaua wireless pentru transmiterea datelor, controlul sateliților de pe Lună, navigarea în timp real, dar și transmiterea video în regim HD, ceea ce ne-ar oferi nouă, pământenilor, imagini mult mai bune cu astronauții plutind pe Lună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS