5.6 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieWhatsApp introduce funcția prin care îți poți trimite mesaje singur

WhatsApp introduce funcția prin care îți poți trimite mesaje singur

WhatsApp lansează o funcţie care le permite utilizatorilor să-şi trimită singuri mesaje, funcţie ce poate fi folosită pentru salvarea unor informaţii care să poată fi apoi accesate rapid, informează News.ro.

Cea mai nouă facilitate WhatsApp se numeşte „Message Yourself” (scrie-ți singur) şi le permite utilizatorilor, aşa cum sugerează şi numele, să-şi trimită singuri mesaje.

Fie că sunt însemnări, liste de cumpărături sau link-uri, informaţiile trimise astfel pot fi păstrate şi accesate rapid la nevoie direct din aplicaţia cu peste 2 miliarde de utilizatori.

Noua opţiune devine vizibilă atunci când se foloseşte funcţia de iniţiere a unei noi comunicări. Un chat propriu va apărea în această listă deasupra tuturor intrărilor din agenda de contacte.

După trimiterea unui astfel de mesaj, chat-ul cu propria persoană va apărea alături de celelalte chat-uri private şi grupuri de discuţii. La fel ca acestea, propriul chat poate fi fixat pentru a fi afişat primul pe ecran.

Funcţionalitatea în sine nu este o noutate pentru aplicaţiile de comunicare. Slack, Telegram şi altele au deja de mai mult timp funcţii similare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS