5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieIT&CXiaomi ar colabora cu Nikon şi Canon pentru camere superioare pe telefoanele sale

Xiaomi ar colabora cu Nikon şi Canon pentru camere superioare pe telefoanele sale

Pentru a ajunge unde sunt acum la capitolul foto, marii producători de telefoane s-au cuplat cu uriaşi ai opticii pentru a livra cele mai puternice camere. Huawei colaborează cu Leica, Nokia cu Zeiss, Motorola cu Hasselblad, dar mai sunt branduri mari din zona foto care au rămas pe afară. Xiaomi vrea să aducă în ring şi pe cei de la Nikon şi Canon, scrie mobilissimo.ro.

Deşi Xiaomi a crescut foarte mult la capitolul camere în ultimul an, vrea să culeagă şi medalii de aur nu doar podiumuri la testele DxOMark. Totuşi privim cu precauţie colaborarea cu Nikon sau Canon, pentru că aceste nume au tot apărut în relaţie cu telefoane mobile pe parcursul ultimului deceniu, dar fără rezultate. Ca dovadă avem de această dată un sondaj postat de Xiaomi pe Weibo, în care utilizatorii au fost întrebaţi cu ce brand ar vrea să colaboreze compania chineză.

Care sunt opțiunile

Printre opţiuni se aflau NikonCanonHasselblad, dar era şi o variantă „nu e nevoie”. Peste 4000 de voturi au fost date, iar Hasselblad ar fi fost aleasă drept favorită. Totuşi acest brand e mai popular în rândul cunoscătorilor, dar publicul de masă ar vedea cu alţi ochi un telefon Xiaomi cu branding Nikon sau Canon, inscripţionat în dreptul camerei. Singura problemă pe care o văd e că Xiaomi e firmă chineză şi companiile din afara Chinei sunt mai precaute cu astfel de colaborări chiar și când nu e vorba de Huawei.

Canon şi Nikon sunt japoneze, deci sunt mai puţin restricţionate decât vreo firmă europeană sau americană. Hasselblad e o companie suedeză şi are pedigree bun, având echipamente foto folosite în prima aselenizare din istorie. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS