3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFacebook renunță definitiv la vechea interfață web începând cu luna septembrie

Facebook renunță definitiv la vechea interfață web începând cu luna septembrie

A trecut deja mai mult de un an de când CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, arăta pentru prima dată noua versiune a portalului Facebook.com, anunțând că peste nu foarte mult timp aceasta va fi singura versiune de interfață disponibilă la conectarea cu browserul web, scrie go4it.ro.

Între timp, din luna mai a acestui an, noua interfață Facebook a fost selectată ca alegere implicită, nemulțumiții având încă posibilitatea să opteze pentru stilul Classic Facebook. Continuând pe direcția aleasă, Facebook va retrage definitiv această opțiune începând cu luna septembrie, vechia schemă de culori alb-albastru devenind de domeniul trecutului.

Facebook se modernizează din luna septembrie.

Potrivit administratorilor Facebook, noul design a fost mult timp amânat. Păstrat pentru mai mulți ani decât era anticipat, vechiul stil de interfață era de mult timp o piedică în calea dezvoltării rețelei de socializare, adăugarea de noi și noi funcții aglomerând peste măsură formatul conceput inițial pentru o formă de prezentare mult mai simplă. Așa se face că unele secțiuni ale portalului Facebook s-au ales cu multiple puncte de intrare, în timp ce secțiuni importante precum Gaming și Watch s-au pierdut în interfața tot mai aglomerată.

Declinul vechii interfeței pare să fi început prin anul 2011, o perioadă în care aplicațiile pentru smartphone încă erau bazate pe limbajul de programare HTML5, același folosit și cu site-urile optimizate pentru mobil. Deși părea eficient, comparat tehnologiilor folosite anterior, limbajul HTML5 și-a atins limitele destul de repede, CEO-ul Mark Zuckerberg îndemnând încă din anul 2012 inginerii companiei să treacă la programarea de aplicații native. În timp, noua abordare a pus bazele strategiei mobile-first, folosită de Facebook și în prezent.

Rămasă cu un nivel de prioritate inferior, interfața pentru desktop a primi doar modificări incrementale, la bază păstrând aceeași platformă care a devenit tot mai încărcată și ineficientă.

Mult mai rapidă, noua versiune de interfață vine cu un set de icon-uri mai rotunjite și fonturi mai mari, potrivite pentru noua generație de ecrane cu rezoluție înaltă. În plus, utilizatorii care preferă modul de afișare pe fundal închis vor putea bifa opțiunea Dark Mode în noua interfață.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS