0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieIT&CTwitter va bloca definitiv accesul utilizatorilor care dezinformează în privinţa vaccinurilor

Twitter va bloca definitiv accesul utilizatorilor care dezinformează în privinţa vaccinurilor

Platforma de social media Twitter a anunţat luni că intenţionează să-şi amplifice lupta împotriva dezinformării. Este vorba inclusiv de posibilitatea de a le bloca definitiv accesul utilizatorilor care au fost atenţionaţi de cinci ori, potrivit  The Guardian.

„Credem să acest sistem de avertismente va ajuta la educarea publicului cu privire la regulamentele noastre şi la reducerea cu mai mult succes a propagării de informaţii potenţial periculoase sau false pe Twitter, în special în cazul infracţiunilor repetate, moderate sau grave”, a anunţat reţeaua socială într-un comunicat.

Twitter a decis să le ceară utilizatorilor să şteargă unele informaţii false

În decembrie, Twitter a decis să le ceară utilizatorilor să şteargă unele informaţii false. În special cele care sugerează că vaccinurile sunt utilizate pentru a controla populaţiile. Compania viza, de asemenea, dezinformările privind efectele adverse sau punerea sub semnul întrebării chiar a bolii COVID-19 şi a necesităţii ca oamenii să se vaccineze.

Moderatorii societăţii californiene au retras peste 8.400 de tweet-uri

De atunci, moderatorii societăţii californiene au retras peste 8.400 de tweet-uri şi au notificat circa 11,5 milioane de conturi din întreaga lume. De acum, de la al doilea avertisment, utilizatorii îşi vor vedea contul blocat timp de 12 ore. La al patrulea avertisment, blocarea va dura 7 zile.

De la al cincilea avertisment, blocarea contului va fi permanentă

De la al cincilea avertisment, blocarea contului va fi permanentă. Acest sistem se inspiră din cel împotriva defăimării, având legătură cu alegerile şi procesele civice, care a determinat Twitter să-l blocheze pe fostul preşedinte american Donald Trump pentru infracţiuni repetate, printre care incitare la violenţă şi mesaje de discreditare a scrutinului prezidenţial.

Campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 sunt în curs în numeroase ţări

Campaniile de vaccinare împotriva COVID-19, necesare pentru a proteja populaţiile şi a permite reluarea activităţilor umane, sunt în curs în numeroase ţări, inclusiv în SUA şi UE, notează AFP.

YouTube şi Facebook, reglementare strictă menită să interzică dezinformările

Începând din octombrie anul trecut, când vaccinurile erau doar în stadiul de teste clinice, YouTube şi Facebook au anunţat o reglementare strictă menită să interzică dezinformările cu privire la vaccinuri şi acţiunile menite să discrediteze campaniile de vaccinare.

Twitter va ataşa de asemenea etichete cu mesaje „poate conţine informaţii înşelătoare cu privire la vaccinurile împotriva COVID-19”, potrivit comunicatului de luni.

Moderatori vor fi însărcinaţi să determine care conţinuturi încalcă regulamentele, însă platforma speră să pună la punct un sistem atât uman, cât şi automatizat pentru a detecta mesajele problematice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS