După ce Twitter şi-a concediat vineri aproape jumătate din personal, în urma preluării de 44 de miliarde de dolari de către Elon Musk, compania cere acum unor zeci de angajaţi care şi-au pierdut locul de muncă să se întoarcă, a informat duminică Bloomberg News.
Unii dintre cei cărora li se cere să se întoarcă au fost disponibilizaţi din greşeală. Alţii au fost lăsaţi să plece înainte ca managementul să-şi dea seama că munca şi experienţa lor ar putea fi necesare pentru a construi noile caracteristici pe care le prevede Musk, se arată în articol, citând oameni familiarizaţi cu măsurile.
Twitter a concediat recent 50% dintre angajaţii săi, inclusiv angajaţii din echipa de încredere şi siguranţă, a declarat Yoel Roth, directorul pentru siguranţă şi integritate companiei, într-un tweet, la începutul acestei săptămâni.
Tweeturile personalului companiei de social media au spus că echipele responsabile de comunicaţii, curăţarea conţinutului, drepturile omului şi etica învăţării automate se numără printre cele unde au avut loc restructurări, la fel ca unele echipe de produs şi de inginerie.