-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieMobileTwitter testează butonul de editare a mesajelor

Twitter testează butonul de editare a mesajelor

Compania Twitter testează mult aşteptatul buton de editare a mesajelor, o funcţie care va fi oferită utilizatorilor serviciului său cu plată în săptămânile viitoare, au anunţat joi reprezentanţii acestei reţele de socializare, informează Reuters.

De mai mulţi ani, utilizatorii reţelei Twitter au cerut companiei americane să lanseze o funcţie de editare a mesajelor după publicarea lor, cu scopul de a corecta erorile făcute în mesajele iniţiale, precum greşelile de tastare. Acele solicitări au dus la apariţia mai multor glume online, inclusiv a uneia în care se afirmă că directorii de la Twitter vor introduce mai degrabă oricare alt produs, precum cel de newsletter, înainte de a le oferi utilizatorilor această funcţie mult dorită.

Utilizatorii platformei vor putea să îşi editeze mesajele „de câteva ori”

Însă cererile lor vor fi satisfăcute în curând. Utilizatorii platformei vor putea să îşi editeze mesajele „de câteva ori” în primele 30 de minute după publicarea conţinutului iniţial, au precizat reprezentanţii Twitter într-un comunicat publicat pe blogul oficial al companiei.

Mesajele editate, însoţite de o pictogramă şi un marcaj temporal

Mesajele editate vor fi însoţite de o pictogramă şi un marcaj temporal ce arată momentul în care conţinutul a fost editat pentru ultima dată. Utilizatorii vor putea să apese pe eticheta unui mesaj editat pentru a vedea istoricul de editare şi versiunile precedente ale mesajului.

Acest lucru ar trebui să permită „protejarea integrităţii conversaţiei” şi „să ne permită nouă, tuturor, să vedem ceea ce s-a spus” într-o conversaţie, au declarat reprezentanţii Twitter, citaţi de AFP.

Twitter a experimentat deja versiuni ale butonului de editare.

Abonaţii Twitter Blue, versiunea cu plată a platformei Twitter, au în prezent acces la o funcţie care blochează mesajele pentru un minut, permiţându-le astfel utilizatorilor să le revizuiască sau să le anuleze înainte ca mesajul să fie publicat.

Potrivit AFP, serviciul cu plată Twitter Blue este în prezent accesibil în Statele Unite, Canada, Australia şi Noua Zeelandă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS